Guvernul britanic și agențiile de intelligence au eșuat în fața Rusiei

Un document de 50 de pagini, referitor la ingerința statului rus în procesele democratice ale Regatului Unit, a fost făcut public ieri, 21 iulie a.c., de către membrii Comisiei pentru Informaţii şi Securitate (ISC) din cadrul Parlamentului de la Londra.

Potrivit The Guardian, Guvernul britanic și agențiile de intelligence au eșuat în a pregăti și desfășura o anchetă adecvată privind încercările Kremlinului de a interveni în referendumul din 2016 privind Brexitul.

De asemenea, parlamentarii britanici semnalează că influența rusă în Regatul Unit reprezintă ”noua normalitate”, iar această situație a fost ”serios subestimată”.

”Guvernul a subestimat serios ce răspuns să dea ameninţării ruse şi întâmpină în continuare dificultăţi în a face acest lucru”, denunţă autorii acestui raport, potrivit BBC

Astfel, reprezentanții comisiei fac apel pentru ”acțiuni imediate” pentru a contracara această amenințare, autorii raportului punctând că mulți dintre oligarhii ruși au fost primiți ”cu brațele deschise” de mediile de afaceri și societatea britanică.

Membrii comisiei au punctat că Regatul Unit nu a evaluat ingerințele Rusiei în referendumul cu privire la ieşirea din Uniunea Europeană şi au insistat asupra ”contrastului uimitor” faţă de reacţia americană în problema amestecului rus în alegerile prezidenţiale din toamna anului 2016. ”Nu ne-a fost furnizată nicio evaluare post-referendum a încercărilor Rusiei de a se implica în alegeri. Această situație este contrastantă în comparație cu modul în care Statele Unite au gestionat acuzațiile privind ingerința Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, unde angențiile americane de intelligence au realizat o evaluat în termen de două luni de la alegeri, făcând public un sumar declasificat”, este menționat în raportul dat publicității marți.

Comisia pentru Informaţii şi Securitate din Parlamentul European nu a putut stabili cu exactitate dacă ingerințele Moscovei în referendumul privind Brexit au fost încununate de succes deoarece nu s-a depus efort în acest sens, potrivit Politico Europe

După ce raportul a fost dat publicității, ministrul britanic de externe Dominic Raab a precizat pe Twitter că ”Rusia trebuie să renunțe la atacurile sale asupra Regatului Unit și aliaților noștri. Suntem hotărâți să ne apărăm țara, democrația și valorile de un astfel de stat ostil”, a mai spus Raab.

Sursa articolului: https://www.theguardian.com/

Sursa foto: theguardian.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *