Tocmai atunci când nu-i de joacă, pui totul în joc!
Întotdeauna e binevenită o pauză de joc, am putea spune, fie că ești elev în clasa pregătitoare, ți-e greu să stai în bancă (în cazul ideal; în cel cât se poate de realist, în fața unui ecran) și parcă te-ai mai juca puțin, fie că ești adult, și te preocupă și intrigă activitățile serviciilor de intelligence, așa că ai mai vrea să vezi ce noutăți aduc site-urile lor.
După Johan Huizinga, în al său ”Homo Ludens”, înțelesul jocului este cel care îi dă sensul. El pare să fie manifestarea imaginației umane, precum şi o descărcare a surplusului de energie existent la un moment dat şi nu în ultimul rând, prin latura sa competitivă şi terapeutică are un rol educativ pentru viața adultă. Nu se exclude nici posibilitatea ca jocul să reprezinte o formă de relaxare şi de materializare a aspectelor personalității ce nu pot ieşi altfel la iveală. Însă cel mai important este hazul jocului, acel atribut al său care conferă stabilitate emoțională, un răspuns dat nevoii omului de bucurie, frumusețe şi profunzime a existenței.
Nu știm dacă cei din serviciile de informații au analizat atât de în profunzime necesitatea creării unor rubrici despre joc și joacă, cu și prin joacă, cert e că ele există defalcat în cadrul site-urilor, și oferă un răgaz sau o pauză din orice activitate, oricui dorește să mai iasă un pic din cotidian.
Dacă suntem cel puțin curioși să vedem ce instrumente de joc ne propune CIA, putem parcurge câțiva pași către către pagina ”Spy Kids”, unde dăm de cărți de colorat electronice cu spioni, cum altfel, de puzzle-uri secrete, jocuri de memorie, analiză fotografică. Ceva mai avansat, ajungem la cel ce implică provocarea de a descifra codul secret regăsit pe sculptura denumită ”Kryptos”, aflată de 30 de ani la sediul CIA, despre care am mai scris aici.
O mică istorioară: La sfârșitul anilor 1980, artistul Jim Sanborn a fost angajat să creeze o sculptură care să fie expusă la sediul CIA din Langley, Virginia. Știind că unii dintre cei mai buni agenți de informații din lume o vor vedea în fiecare zi, Sanborn a introdus un cod secret în piesa botezată Kryptos. Se aștepta ca cineva să spargă codul în câteva săptămâni. Dar nimeni nu a făcut-o, astfel că, și astăzi, Kryptos rămâne unul dintre cele mai faimoase mistere nerezolvate din lume. Textul care acoperă sculptura nu pare să spună nimic, dar Kryptos conține patru mesaje codificate distincte, care formează împreună o ghicitoare, potrivit lui Sanborn. Sanborn nu avea experiență în criptografie înainte de a crea Kryptos și spune că nu era foarte bun nici la matematică.
Trei dintre mesajele codificate au fost descifrate de-a lungul anilor de către membrii NSA, CIA și de către publicul larg. Dar asta nu înseamnă că a fost dezvăluit misterul. Primul mesaj este: „Între umbra subtilă și absența luminii se află nuanța iqluzei”. „Iqluzie” nu este o greșeală. Sanborn a scris greșit în mod intenționat cuvântul „iluzie”. A fost modul lui de a alunga oamenii.
Al doilea mesaj, care conține, de asemenea, o un cuvânt scris greșit, include coordonatele latitudinii și longitudinii CIA, sugerează că ceva este îngropat acolo și face referințe la „WW”.
Pe vremuri, și FBI-ul se ”juca”, însă, momentan, au lăsat în urmă această categorie de pe site-ul lor, fără să o actualizeze sau, măcar să o facă să funcționeze. Cam acesta e mesajul primit la accesarea rubricii Fun and Games, ”This is archived material from the Federal Bureau of Investigation (FBI) website. It may contain outdated information and links may no longer function”.
Putem să apreciem că, momentan, cu FBI nu e de joacă.
Adevărul e că se concentrează pe lucruri mai serioase, dacă luăm în calcul faptul că zilnic, sunt emise nu mai puțin de 30-40 de comunicate de presă.
Acestea fac referire la implicarea Biroului Federal de Investigaţii din SUA în acțiuni de protejare a comunităților inclusiv de fraude derulate de furnizori de servicii medicale în domeniul sănătății, profitând de situația delicată generată de actuala criză de coronavirus. Despre acestea, pot fi obținute mai multe informații la următorul link: https://www.fbi.gov/news/pressrel.
Acestea sunt doar două exemple, la îndemână, ale modului în care serviciciile de informații aleg, nu în ultimul rând, să se adreseze celor care le calcă pragul virtual. Putem spune doar, to be continued! Click and play!
Sursa foto: visualhunt.com