Alexandru Musteață, noul director SIS
La data de 2 iunie curent, Parlamentul Republicii Moldova l-a numit pe Alexandru Musteața în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova. Noul director al SIS a fost prezentat efectivului de ofițeri de informații de către Maia Sandu, președinte al Republicii Moldova, Comandant Suprem al Forţelor Armate.
În alocuțiunea sa, Maia Sandu a solicitat efectivului instituției să continue activitatea de contracarare a riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale, în special, în condițiile situației regionale complexe. Șefa statului a reiterat așteptările majore din partea societății față de Serviciu, dar și necesitatea de reformare a acestuia și consolidare a relațiilor interinstituționale, cu prezentarea de rezultate concrete în termeni proximi.
În cadrul evenimentului, șefa statului i-a mulțumit ex-directorului SIS, Alexandr Esaulenco pentru eforturile depuse pe parcursul activității sale și pentru contribuția efectivă la realizarea dezideratului de securitate națională.
De asemenea, președintele Republicii Moldova a accentuat importanța pregătirii corpului de ofițeri pentru provocările moderne și îndeplinirii stricte a atribuțiilor instituționale în serviciul cetățeanului și al țării.
Alexandru Musteața, director al SIS a declarat că printre prioritățile mandatului său se regăsesc analiza comprehensivă a activității instituției, revizuirea, de comun cu factorii de decizie, a documentelor de politici în domeniul securității naționale, combaterea fenomenului corupției, dar și fortificarea controlului democratic asupra instituției, atât pe filiera controlului parlamentar, cât și prin creșterea încrederii cetățenilor Republicii Moldova în instituție prin transparentizare, asigurare a dialogului constant și promovare a culturii de securitate.
TRIBUNA precizează: Alexandru Musteață s-a născut la 30 martie 1988 în municipiul Ungheni. Alexandru Musteață a studiat în următoarele perioade și instituții: 1 septembrie 2020 – 18 iunie 2021 – Master în științe politice, specializarea: Politică și guvernare europeană – Colegiul Europei, Bruges, Belgia; septembrie 2011 – iunie 2013 – Master în științe politice, specializarea: Securitate națională – Universitatea Academiei de Științe a Moldovei; septembrie 2007 – iunie 2010 – Licențiat în științe politice, specializarea: studii europene – Universitatea ”Perspectiva-INT”, Moldova; 1 octombrie 2018 – 24 decembrie 2018 – Program avansat în domeniul economiei și drept european – Riga Graduate School of Law, Letonia. Actualul director al SIS a fost numit membru al Comisiei Electorale Centrale la 16 septembrie 2021. El și-a început cariera în 2009. Până în 2020 a avut următoarele locuri de muncă: 26 decembrie 2018 – 31 iulie 2020 – Chișinău, Moldova, Director, Departamentul buna guvernare – Fundația SOROS – Moldova; 1 ianuarie 2017 – 25 decembrie 2018 – Chișinău, Moldova, Director de proiect – Fundația SOROS – Moldova; 14 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2016 – Chișinău, Moldova, Coordonator de programe – Fundația SOROS – Moldova; 1 octombrie 2010 – 31 decembrie 2012 – Chișinău, Moldova, Secretar general – Consiliul Național al Tineretului din Moldova; 1 mai 2010 – 31 octombrie 2012 – Chișinău, Moldova, expert afiliat – Centrul de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova; 1 februarie 2009 – 31 mai 2010 – Chișinău, Moldova, manager proiect – Consiliul Național al Tineretului din Moldova. Cunoaște trei limbi străine: română, engleză, rusă, franceză.
Sursa: sis.md, tribuna.md