Intelligence în vremea coronavirus
În contextul în care izbucnirea epidemiei de coronavirus nu reprezintă doar o urgență ce ține de domeniul medical, ci impune o serie de riscuri și amenințări la adresa securității naționale, serviciile de informații din întreaga lume s-au mobilizat, pe diverse paliere, în măcar diminuarea, dacă nu contracararea acestora.
Însă, apetența mass-media și a opiniei publice pentru aplicarea principiului „aici și acum” se subscrie nevoii acestora de cunoaștere a ce, când și cum procedează serviciile de informații în privința coronavirus.
Astfel, sursele de presă din Israel au adus la lumină și că pionierii acțiunii ce au stat la baza competiției în care au fost angrenate mai multe state care au apelat la serviciile de informații sunt agenții Mossad. Aceștia au obținut materiale medicale, aparate pentru respirație asistată, după ce și-au folosit conexiunile pentru a câștiga lupta împotriva coronavirus.
Până la 1 aprilie, Serviciul de spionaj al statului israelian au reușit să aducă în țară 3 transporturi de echipamente sanitare, între care 27 de ventilatoare pentru secțiile ATI, și așteptau încă 160 de transporturi până la finalul acestei săptămâni. Un impediment în achizițiile Mossad îl constituie fie faptul că aceștia primesc zilnic piste false, fie că alte țări primesc produsele înaintea acestora.
Gestionarea unor operațiuni complexe de către serviciile de informații din întreaga lume poate fi o reală și bulversantă provocare chiar și pentru cei mai buni din domeniu.
Pe de altă parte, sursele de presă germane au anunțat că serviciul german de informații externe BND a furnizat informații despre răspândirea coronavirus cu săptămâni înainte de primele precizări ale oficialilor despre acest subiect. Informații obținute inclusiv din interceptările telefonice și ale comunicațiilor executivului de la Beijing au constituit un suport valoros pentru fubvernul german și autoritățile medicale din Germania.
Totodată, serviciile americane de informații au informat factorii de decizie cu privire la modul în care se răspândește virusul, precum și faptul că statul chinez a ascuns, în mod intenționat, gravitatea fenomenului, precum și potențiala necesitate de acțiune rapidă din partea guvernului. Cu toate acestea, președintele Trump ar fi ignorat documentele oficiale emise de structurile de intelligence, minimizând importanța acestora și turnura izbucnirii pandemiei. În plus față de aceste rapoarte, serviciile americane de informații ar utiliza o serie de mijloace în scopul obținerii unor date despre coronavirus, nu doar din analiza informațiilor din presă, rețele sociale, ci și prin a acelor obținute prin intermediul HUMINT, IMINT și SIGINT.
Astfel, teama și starea de confuzie indusă de rapiditatea răspândirii virusului pot fi diminuate de răspunsurile primite și, totodată, transmise de serviciile de informații factorilor de decizie, pentru a răspunde unor întrebări ce se succed cu o viteză covârșitoare.
Sursa foto: https://www.vectorstock.com/