Scandal de spionaj. Extrema dreaptă europeană, prietenă cu China comunistă
Scandal imens de spionaj în Europa. Extrema dreaptă europeană nu este doar prietena lui Vladimir Putin, ci face jocurile și pentru China comunistă, potrivit unei anchete realizate de Der Spiegel, alături de Le Monde și Financial Times.
Convorbirile interne ale agenților dezvăluie modul în care serviciile secrete din China recrutează oameni din partidele europene de extremă dreapta, pentru a diviza Occidentul. Potrivit anchetei din Der Spiegel, urmele duc și la AfD.
Înterpelări pentru China comunistă
Germania încerca să treacă prin cel de-al doilea lockdown când Stefan Keuter, un deputat AfD, a adresat o întrebare guvernului federal. În primăvara anului 2021, se vorbea despre vaccinări, închiderea școlilor și restricții de contact; pandemia de coronavirus, pornită din China, ținea țara închisă.
Cu toate acestea, politicianul AfD era preocupat de altceva – un presupus val de refugiați din Hong Kong. Era posibil ca activiști violenți să intre în țară, scria el în interpelare, și că aceștia ar fi susținuți de organizații dubioase.
Preocuparea lui Keuter a fost uimitoare. Din ianuarie 2016 până la sfârșitul lunii aprilie 2021, au existat doar opt cereri de azil din Hong Kong, dintre care patru au fost aprobate.
Iar atunci când un activist pentru democrație precum Joshua Wong a intrat în țară, a dat interviuri pașnice și a discutat cu ministrul de externe de atunci, Heiko Maas, la o petrecere în clădirea Reichstag, Keuter chiar credea că se afla pe urmele unei probleme stringente.
Interpelări în numele unei puteri străine
Răspunsul la această întrebare poate fi găsit în sute de mesaje confidențiale de chat obținute de Der Spiegel. Acestea provin de la un ofițer de informații chinez care a comunicat cu unul dintre aghiotanții și informatorii săi din Europa. Mesajele sugerează că Keuter nu a venit cu ideea de a face el însuși ancheta – ci a acționat, probabil, în numele unei puteri străine pentru care mișcarea democratică din Hong Kong era într-adevăr o problemă urgentă: China.
„Anul trecut, am făcut presiuni asupra guvernului german pentru a arăta obiectivele lor în materie de violență și imigrație”, a scris un agent chinez într-unul dintre aceste mesaje de chat către aghiotantul său din Europa, referindu-se la criticii regimului și trimițând un link către ancheta AfD. Angajatul Ministerului chinez al Securității de Stat (MSS) s-a lăudat că a enervat guvernul german cu această întrebare.
Discuțiile acoperă ani de zile de schimburi de mesaje între agentul chinez al MSS și un cunoscut politician din Belgia. Mesajele, care datează din iunie 2019 până în noiembrie 2022, oferă o perspectivă unică asupra lumii secrete a principalei agenții de informații a Chinei și a operațiunilor sale în Europa.
Convorbirile au fost colectate de o agenție de securitate occidentală și au fost puse la dispoziția Der Spiegel, care le-a analizat împreună cu cotidianul britanic Financial Times și cotidianul francez Le Monde.
Întotdeauna este vorba despre politicieni de extremă dreapta
Discuțiile arată că reprezentanții Chinei comuniste au vrut să manipuleze știrile legate de întâlnirea cancelarului Olaf Scholz cu Xi Jinping, în noiembrie 2022. Aceștia i-au cerut ajutorul marionetei lor europene pentru a distruge reputația unui om de știință german care critică China. De asemenea, au comandat diverse acțiuni perturbatoare în Parlamentul UE.
Mai presus de toate, însă, descoperirile arată că regimul comunist din China vede în partidele de extremă dreapta din Europa o poartă de acces. Serviciile de spionaj chineze au reușit să recruteze cu succes mai mușți indivizi.
Ofițerul de informații și omologul său se referă în mod repetat la „parlamentarii noștri”, uneori din Parlamentul European, alteori din Bundestagul. Și sunt întotdeauna politicieni de extremă dreapta.
Ordinele agentului MSS sunt inconfundabile. „Putem copia asta aici, în Flandra – sau la nivel federal?”, îl întreabă spionul chinez pe politicianul belgian, cu referire la interpelarea politcianului AfD despre Hong Kong.
AfD, ținta predilectă a recrutorilor din China
Interpelările minore sunt un instrument de control parlamentar și reprezintă una dintre armele opoziției. Oare tocmai presupușii patrioți ai AfD să fie cei care deschid calea pentru ca serviciile secrete ale puterilor străine să intre în parlamentul german? Ar fi o formă specială de trădare, iar mesajele scrise pe chat susțin această suspiciune.
Serviciile de informații germane și internaționale avertizează de ani de zile că serviciile secrete ostile se infiltrează în procesele democratice. Până acum, au ieșit la iveală mai ales operațiunile rusești – cum a fost cazul în 2019, când Der Spiegel a dezvăluit un document de strategie a Moscovei.
În acesta, Markus Frohnmaier, membru al AfD, era descris ca fiind „sub controlul absolut” al rușilor, lucru pe care politicianul l-a negat. Chiar și atunci, spionii vizau deja actorii europeni de dreapta, care s-au dovedit a fi vulnerabili, ajutând de bunăvoie dictaturi străine.
Discuțiile agentului MSS sugerează că regimul de la Beijing copiază această strategie și se bazează pe metodele și, în unele cazuri, pe contactele rușilor. Protagoniștii acestei povești de spionaj sunt un agent secret chinez, care se numește Daniel Woo, și informatorul său plătit, fostul parlamentar belgian Frank Creyelman, precum și un politician din Vlaams Belang (VB), un partid de extremă dreapta din Belgia.
Misiuni plătite, uneori pentru 6.000, alteori pentru 10.000 de euro
Der Spiegel și partenerii săi de au examinat conținutul chat-urilor, au vorbit cu experți și reprezentanți ai autorităților de securitate din mai multe țări și s-au confruntat în detaliu cu numeroasele persoane menționate în ele. Rolul lui Woo și al biroului său a fost verificat în mod independent de mai multe surse – la fel ca și contactele sale cu membri AfD în Bundestag. Relația lui Woo cu politicianul belgian este, de asemenea, cunoscută în cercurile de securitate din mai multe țări.
Spionul chinez i-a dat în mod repetat ordine agentului său belgian prin Messenger: Uneori, Creyelman trebuia să creeze un profil al lui Charles Michel, președintele Consiliului European numit în 2019, care este de asemenea belgian („opinii politice, personalitate, hobby-uri și viziunea asupra țării noastre”). Altă dată, i s-a cerut să împiedice sau să perturbe un eveniment pro-Taiwan planificat în Parlamentul European.
Tonul schimbului de mesaje este prietenos, uneori cordial. Între noi misiuni de spionaj, ei discută și subiecte precum vremea sau evoluția pandemiei – și adesea despre bani, pe care hinezul îi oferă în mod curent. Este „o misiune plătită”, scrie el, de exemplu, sau că are „fonduri” pentru o nouă misiune. Uneori este vorba de 6000, alteori de 10.000 de euro. Woo îl numește pe belgian „prietenul meu drag” și îi trimite felicitări de sărbători.
„Fratele meu este de fapt prea moale, dar poate fi convins”
Din când în când, cei doi discută și despre Germania: persoanele de contact din AfD, mediile germane în care urmează să fie lansate contribuțiile – și ancheta AfD care urmează acum să servească drept model pentru o campanie similară în Belgia.
„Sigur”, scrie cu repeziciune Frank Creyelman ca răspuns la întrebarea dacă ar putea repeta campania AfD în țara sa de origine. „O să vorbesc cu fratele meu despre asta duminică”.
Creyelman, în vârstă de 62 de ani, este un marinar, membru al partidului separatist flamand de extremă dreapta Vlaams Belang („Interesele flamande”). El a fost membru al parlamentului flamand până în 2014, prezidând Comisia pentru afaceri externe. De asemenea, a fost consilier local pentru orașul Mechelen din 1995 și a călătorit mult în toată lumea.
Este un călător înveterat, scrie el pe serviciul X, flancat de un emoji cu ochelari de soare. Este bine conectat în dreapta europeană. În toamna anului trecut, a fost anunțat ca invitat la un eveniment organizat la Viena de fostul vicecancelar austriac Heinz-Christian Strache, alături de parlamentarul AfD Christina Baum.
Agenți de influență pentru China
Fratele lui Creyelman, Steven, în vârstă de 51 de ani, nu ar fi trebuit să ajute doar la interpelarea din parlamentul belgian. În calitate de parlamentar, el face parte din comisia pentru apărare și sănătate, precum și dintr-o comisie responsabilă cu achiziția de armament. În cadrul discuțiilor, Frank îi promite în mod repetat clientului său chinez că îl va folosi pe fratele său pentru cauza chineză. Dar nu pare să aibă o părere prea bună despre el: „Fratele meu este de fapt prea moale, dar poate fi convins. Doar că nu este suficient de activ”, îi scrie el agentului chinez.
Misiunile lui Woo par desprinse dintr-un manual de metode de influențare a serviciilor de informații; în cadrul discuțiilor, el îi explică în mod repetat contactului său belgian pe ce ar trebui să se concentreze – punctele nevralgice ale Partidului Comunist (PC): pe lângă Hong Kong, este vorba despre Tibet și Taiwan, despre minoritatea musulmană uigură și regiunea Xinjiang și, încă o dată despre proximitatea Europei față de SUA, care trebuie problematizată și perturbată cât mai mult posibil.
„Acestea sunt prioritățile noastre”, scrie Woo. Sau: „Până acum v-am cerut să adunați informații, dar acum facem și lucruri cum ar fi să punem întrebări în parlament”.
Misiunea: distrugerea reputației unui cercetător
Și uneori misiunile devin personale și murdare. De exemplu, Creyelman trebuie să ajute la distrugerea reputației unui cercetător german.
Omul în cauză stă la o masă la parterul clădirii Paul Löbe din Bundestag, la începutul lunii decembrie 2023, invitat să vorbească la o conferință privind drepturile omului organizată de Partidul Verzilor.
Adrian Zenz cercetează de ani de zile Tibetul și tratamentul represiv al Partidului Comunist față de minoritățile etnice. El locuiește și lucrează în SUA din 2019. A acuzat China de genocid demografic împotriva minorității musulmane uigure, de exemplu prin sterilizare forțată.
Anul trecut, i s-a divulgat un set de date despre condițiile din lagărele de prizonieri din Xinjiang, pe care l-a împărtășit cu presa internațională, inclusiv cu Der Spiegel, care a relatat despre „Dosarele poliției din Xinjiang”.
Operațiuni muradre pentru China comunistă, făcute de politicieni de dreapta
Acum, Zenz se uită la monitorul laptopului din fața sa și citește pentru prima dată pasajele din „China chat” despre el.
„Am primit sarcina de a ataca reputația lui Adrian Zenz”, îi scrie Woo, omul MSS, contactului său belgian la 15 ianuarie 2021, la ora 14.05. El încearcă să „dezgroape fiecare dintre scandalurile sale”. „Este un proiect plătit”, îl ademenește el. „Minunat”, răspunde Creyelman.
Zenz râde în hohote. „Faptul că urma să fiu discreditat a fost, bineînțeles, un lucru pe care l-am simțit foarte puternic, ceea ce nu mă surprinde deloc, dar să văd misiunea negru pe alb este cu adevărat uimitor”, spune el.
Omul de știință își potrivește ochelarii și căsuța cu data, în chat. El poate explica momentul: Cu puțin timp înainte, a ținut prima pagină a ziarelor cu o analiză potrivit căreia sute de mii de uiguri din Xinjiang erau forțați să culeagă bumbacul cu mâna.
Genocidul din China
Cu doar o zi înainte ca Woo să-i ceară ajutorul lui Creyelman pentru Zenz, a avut loc o conferință de presă la Beijing. Zenz a fost catalogat drept „antichinez” și „susținut de agențiile de informații americane”. „Probabil că nu există niciun alt om de știință din lume care să fi făcut mai mult rău Partidului Comunist din perspectiva lor”, spune Zenz.
La 19 ianuarie 2021, Departamentul de Stat al SUA a stabilit că liderii chinezi din Xinjiang comiteau crime împotriva umanității și genocid. Acesta a făcut din rapoartele lui Zenz baza politicii americane.
În martie 2021, ambasada chineză din Berlin l-a descris pe Zenz într-un dosar ca fiind „creierul din spatele minciunilor despre Xinjiang” și un „rasist înveterat”. Restul campaniei de defăimare urmează să fie dus acum înainte de Daniel Woo. Dar cine se află în spatele acestui nume?
Der Spiegel și partenerii săi au căutat indicii. De fapt, patru servicii de informații occidentale confirmă că știu acest nume și îl atribuie MSS-ului chinez, sau mai precis biroului său regional (ZSSD) din provincia de coastă estică chineză Zhejiang. Potrivit serviciilor de informații occidentale, adresa de e-mail pe care Woo a furnizat-o în chat era, de asemenea, deja cunoscută independent.
Încercări de recrutare în rândul oficialilor germani
Woo este activ în domeniul serviciilor de spionaj de ani de zile; numele său a apărut în timpul unei operațiuni desfășurate în Polonia în 2015. De asemenea, se spune că el și colegii săi din cadrul ZSSD se află în spatele unor tentative de recrutare din rândul funcționarilor publici germani, al parlamentarilor și al personalului acestora prin intermediul rețelei de carieră LinkedIn. Agenți chinezi au încercat să intre în rețea cu actori influenți din politica germană sub identități false pentru ca apoi să facă un pas mai departe.
De exemplu, unul dintre agenți a oferit unui membru al Bundestagului câteva zeci de mii de euro pentru un raport scris cu ani în urmă. Se spune chiar că consilierul unui deputat ar fi călătorit în China și ar fi primit frumoasa sumă de 10.000 de euro înainte ca Oficiul pentru Protecția Constituției să zădărnicească activitățile ulterioare.
Biroul lui Woo este situat într-una dintre cele mai bogate zone ale Chinei, pe o stradă cu șase benzi cu sens unic din Hangzhou, capitala provinciei Zhejiang.
Luxul unor spioni
Sucursala MSS este găzduită într-o clădire funcțională cu opt etaje și ferestre mari. Pe un bloc de beton de la poartă este scris „Zhejiang Provincial State Security Department”.
Dacă veți căuta adresa pe internet, veți găsi clădirea, dar inscripția de la intrare a fost editată digital, iar emblema roșie de pe fațadă a dispărut și ea din imaginile digitale.
Este un loc de muncă într-o zonă privilegiată. Este la doar câteva minute cu mașina până la Lacul de Vest, pe malurile căruia fondatorului statului, Mao Zedong, îi plăcea să-și petreacă vacanțele. Chiar lângă sediul securităţii se află o școală primară, iar vizavi se află o sucursală a Băncii Industriale și Comerciale a Chinei și un birou al unei companii de construcții de stat.
La prânz, agenții pot mânca într-unul dintre numeroasele restaurante din cartier: creveți prăjiți pentru 38 de yuani sau pește „cap de șarpe” preparat în două feluri, prăjit și la aburi, pentru 48 de yuani, echivalentul a aproximativ șase euro.
„O poziție dominantă în ceea ce privește operațiunile împotriva Europei”
De ce China își controlează operațiunile de influență în Europa de aici și nu de la Beijing? „Majoritatea angajaților serviciilor de informații chineze sunt stabiliți în provincie”, spune Peter Mattis, directorul Fundației Jamestown, un think tank cu sediul la Washington, înființat cu sprijinul agenției americane de informații CIA. Mattis însuși a lucrat pentru CIA. El este coautor al unei lucrări de referință despre spionajul chinezesc.
Fiecare provincie are o specialitate, spune Mattis. Se spune că ZSSD-ul lui Woo se concentrează puternic pe Europa. „Zhejiang nu deține un monopol, dar are o poziție dominantă atunci când vine vorba de operațiuni împotriva Europei”, confirmă Nigel Inkster, un fost oficial de rang înalt în cadrul serviciului britanic de informații externe MI6.
Agențiile de informații occidentale estimează că numai biroul regional din Zhejiang are 5.000 de angajați – mai mult decât serviciul de informații interne german. Acestea sunt supuse unui control ierarhic strict și, aparent, concurează între ele pentru finanțare și misiuni.
Cine este Woo
Woo se referă în mod repetat la „cartierul general”, la care trebuie să solicite o misiune. La un moment dat, el îi scrie lui Creyelman, agentul său din Belgia: „Vă mulțumesc foarte mult pentru sprijinul dumneavoastră și pentru că faceți acest lucru pentru noi. De fapt, mai multe unități încearcă să obțină această misiune de la noi și am pierdut deja șansa”.
Se pare că Woo trebuie să obțină și aprobarea salariului agentului belgian. Dacă are fonduri suplimentare, îl anunță pe omul său din Mechelen. Pentru o excursie de lux în stațiunea balneară chineză Sanya, unde belgianul se întâlnește cu recrutorul său cel puțin o dată în perioada discuțiilor, Creyelman trebuie să furnizeze datele de rezervare pentru ca Woo să poată factura călătoria.
Când belgianul scrie că ar dori să vină în Sanya pentru o săptămână, Woo îi răspunde că nu are nevoie de atât de mult timp. Creyelman îi răspunde că prognoza meteo este bună și că întâlnirea cu agentul va arăta ca o vacanță. Woo își dă acordul.
Bani murdari din China
Pentru a gestiona plata în mod discret, Woo vrea să îl plătească în monede digitale din martie 2022: „Acum folosesc cripto pentru a transfera sprijinul”.
Creyelman întreabă cum se face acest lucru, spunând că este un „tip de școală veche”. Această discuție este urmată de instrucțiuni pas cu pas despre folosirea Binance. Ca un test, chinezul transferă echivalentul a 1421 de euro. „Aceasta este prima încercare de transfer cripto cu o sumă mică, voi trimite mai multe fonduri pentru următoarea misiune”.
În discuții, chinezul oferă între 6000 și 10.000 de euro pentru sarcini individuale. Atunci când Woo și Creyelman discută despre cum să mituiască reprezentanții Vaticanului pentru a emite o depeşă în favoarea Chinei, un intermediar ar fi cerut 250.000 de euro. „Este o nebunie”, scrie Woo. „Mă gândeam mai degrabă la 25.000”.
Discuțiile sugerează că Woo are și alți colaboratori neoficiali în afară de belgian. Nu numai că deține informații detaliate despre activitățile extremei drepte în Europa, dar lucrează și cu prima gardă politică.
Operațiuni ale Chinei comuniste în Parlamentul European
În octombrie 2022, Woo îl anunţă brusc pe Creyelman că atât cancelarul german Olaf Scholz, cât și președintele francez Emmanuel Macron vor călători în China. „Există un proiect pe care îl discutăm. Ar trebui să sensibilizăm opinia publică pentru a arăta clar că SUA și Marea Britanie destabilizează aprovizionarea cu energie în Europa”. China, pe de altă parte, ar da o mână de ajutor.
El are o idee: „Să avem o declarație transmisă în Parlamentul European prin intermediul eurodeputaților noștri de dreapta”, de exemplu, în sensul că Marea Britanie și SUA provoacă doar probleme în Europa, în timp ce China sprijină UE.
Acest mesaj ar trebui apoi să fie difuzat în mass-media în timpul vizitei. „Credeți că este posibil?”, întrebă chinezul
Creyelman răspunde câteva secunde mai târziu: „În Germania, ne putem folosi de cei de la AfD pentru a cere delegației germane să vorbească deschis cu liderii chinezi, în loc să urmeze doar strategia SUA”.
„Supărarea” americanilor
Două zile mai târziu, el vine cu o altă idee, de data aceasta vrea să folosească războiul din Ucraina în scopuri propagandistice. Potrivit belgianului, „parlamentarii noștri germani și francezi” ar putea fi rugați să aducă China în dialog ca partener de negociere între părțile beligerante. „Asta ar enerva SUA”.
La cine se referă Creyelman prin „parlamentarii noștri”? El menționează nume în discuții. „Waldemar Herdt este un fost deputat. Îi cunoaște pe toți”, îi scrie el agentului chinez. „Eu îl cunosc. Este pro-China”. Și continuă: „Ar putea să își influențeze oamenii din parlament”.
Herdt, în vârstă de 61 de ani, s-a născut în Kazahstan, a studiat agricultura acolo și a gestionat o fermă mare înainte de a se muta în Germania în 1993 pentru a lucra la furajare la o fermă de porci.
Herdt a fost membru al Bundestagului german din partea AfD între 2017 și 2021. În prezent, el este co-preşedinte în asociația regional AfD Cloppenburg/Vechta. Întrebat, el spune că nu îi cunoaște pe Creyelman și Woo și că nu este nici pro-chinez, nici pro-rus: „Sunt pro-Germania”.
Herdt a atras deja atenția pentru legăturile sale prea apropiate cu Rusia. Stefan Keuter, omul AfD cu interpelarea minoră, întreține, de asemenea, contacte bune acolo. Și Frank Creyelman de la Mechelen, din Belgia, face parte, de asemenea, din acești prieteni de dreapta ai Rusiei.
Și cu Rusia, și cu China
La fel ca Herdt și Keuter de la AfD, el a călătorit la presupusele misiuni de observare a alegerilor. În 2018, cei trei au participat la un congres economic în Crimeea anexată, „Forumul economic internațional de la Ialta”.
Într-un interviu acordat postului de televiziune de propagandă rus Sputnik, Creyelman s-a prezentat ca un actor-cheie în noul curs favorabil Rusiei al extremei drepte europene: „Eu am fost cel care a făcut ca toate partidele de dreapta să își schimbe tonul în privința Rusiei”, ar fi spus el. „Noi am fost motoarele care au adus guvernele – chiar și guvernul nostru – un pic mai aproape de Rusia”, s-a lăudat el.
Aparent, securitatea statului chinez a urmărit persoanele care și-au dovedit deja deschiderea față de regimurile autoritare pentru operațiunile lor de influență. Mulți politicieni AfD nu au făcut un secret din slăbiciunea lor pentru Rusia, de ani de zile. Cu toate acestea, simpatia față de China, condusă de comuniști, a fost mult timp dezaprobată în cadrul partidului. Acest lucru s-a schimbat acum.
La sfârșitul lunii iunie, lidera partidului, Alice Weidel, a zburat la Shanghai și Beijing cu o delegație AfD. Weidel a lăudat faptul că chinezii au fost „foarte bine informați despre activitatea noastră la Berlin” și se pare că intenția este de a intensifica contactele: „Următorii pași sunt deja planificați”.
Însăși lidera partidului susține că vorbește mandarină. Ea și-a scris teza de doctorat despre sistemul chinez de pensii și a lucrat în China timp de mai mulți ani înainte de a se lansa în cariera politică.
Un fan al Chinei ca principal candidat
În vară, AfD și-a ales chiar și cel mai mare fan al Chinei drept candidat principal pentru alegerile europene: Maximilian Krah, 46 de ani, din Saxonia. La fel ca Weidel, el nu este menționat pe nume în discuții – dar nu trebuie să fie: ca fan al Partidului Comunist, poate fi recunoscut și ca atare.
Anul trecut, Krah a vizitat Jocurile Olimpice de iarnă din China, după cum a confirmat atunci când a fost întrebat, în timp ce mulți politicieni occidentali au stat deoparte în semn de protest față de situația drepturilor omului.
Krah face presiuni de ani de zile pentru un curs favorabil Chinei pentru AfD. În noiembrie 2019, el a călătorit la Beijing și în alte orașe, a vizitat un centru de cercetare al controversatei companii de telecomunicații Huawei și a petrecut șase nopți în hoteluri de lux.
Problema Huawei
La scurt timp după această călătorie, Krah a scris o scrisoare membrilor grupului parlamentar AfD. El s-a plâns de poziția lor dură față de Huawei; la momentul respectiv, grupul parlamentar cerea efectiv ca furnizorii chinezi să fie excluși din rețeaua mobilă 5G germană. El a luat act de această poziție „cu o oarecare uimire”, a scris Krah, spunând că era „nejustificabilă din punct de vedere al politicii industriale”.
Preocupările legate de securitate se bazau doar pe o „neîncredere generală față de China”, a spus Krah, adăugând că scopul său era de a „relativiza rapid poziția categoric anti-China a grupului”.
Într-un interviu acordat revistei de extremă dreapta „Zuerst!”, Krah s-a plâns ulterior că China este noul „inamic favorit” al Occidentului. Dacă Europa vrea să fie un „actor global independent și nu doar un vasal al americanilor”, atunci trebuie să „se străduiască să aibă relații bune cu China”. Pe Twitter, el a catalogat rapoartele despre lagărele de reeducare pentru uiguri din regiunea Xinjiang, precum cele prezentate de Adrian Zenz, drept „povești de groază”.
Clip de la departamentul de propagandă al Partidului Comunist
Un videoclip al lui Krah din 2021 ar putea proveni tot de la departamentul de propagandă al PC. Ocazia era cea de-a 70-a aniversare a Regiunii Autonome Tibet. De atunci a dispărut de pe YouTube.
Der Spiegel deține filmul. În Tibet, se entuziasmează Krah, călugării sunt protejați de stat. Templele sunt reconstruite cu sprijinul Beijingului, iar râsetele copiilor se aud în grădinițe. La acea vreme, Ministerul Federal de Externe scria într-un raport intern privind situația drepturilor omului în China: „În Tibet, represiunea împotriva adepților lui Dalai Lama continuă”. Mănăstirile erau distruse și se înregistraseră mai multe decese inexplicabile în legătură cu măsurile de detenție.
În iulie 2021, Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European a discutat proiectul unei noi strategii a UE privind China. Acesta prevede o poziție mult mai dură față de Beijing și solicită Comisiei Europene să contracareze „finanțarea externă a proceselor noastre democratice de către China”, precum și „strategia de capturare a elitelor și tehnica de cooptare a oficialilor de rang înalt și a foștilor politicieni europeni”. Doar câțiva eurodeputați au votat împotriva proiectului, printre aceștia fiind însă eurodeputatul AfD Krah din Germania.
Din dragoste pentru China…
Dragostea sa pentru China îi irită și pe unii din AfD, cum ar fi cei care preferă o orientare transatlantică. Când a devenit clar că Krah vrea să fie candidatul principal pentru alegerile europene, aceștia au început să umple un canal Telegram cu poze, videoclipuri și capturi de ecran.
Au apărut imagini în care chipul său era montat pe o fotografie a unui ofițer al Poliției Populare Chineze în uniformă. În plus, au apărut fraze pe care acesta le-ar fi rostit în grupuri de chat. Ca răspuns la un mesaj al unui coleg de partid („Cu cât mai repede chinezii devin mai puternici, cu atât mai bine”), el ar fi răspuns: „Exact. Ordine și continuarea educației ;)”. Sau: „Într-un partid ideal, am cere noi înșine anexarea Taiwanului!”. Krah spune că primul mesaj a fost ironic, dar nu și-l amintește pe cel de-al doilea.
De asemenea, europarlamentarul angajează un membru al personalului de origine chineză, care a oferit recent excursii atractive în China tinerilor politicieni din organizația de tineret AfD Junge Alternative. Zborurile trebuiau să fie plătite de cei care călătoreau cu el, a scris el, iar mesele și cazarea în China erau acoperite.
Întrebat, Krah a declarat că nu a avut „niciun contact cu agențiile guvernamentale chineze, în afară de reprezentanții oficiali ai diplomației chineze la Bruxelles”. De asemenea, a spus că nu are „nicio dovadă care să mă facă să mă îndoiesc de loialitatea și seriozitatea angajatului meu”.
Cu excepția unei indemnizații de 500 de euro și a două mese, el a „acoperit singur costurile propriei sale călătorii în China în 2019” și le-a „declarat corect” Parlamentului European. La Jocurile Olimpice, el „a plătit totul singur”.
Omul din umbră
Un rol important în noul curs al partidului, favorabil Chinei, l-a jucat și un om căruia îi plăcea să tragă sforile în fundal și care apărea, de asemenea, în discuțiile dintre Creyelman și clientul său chinez – nu cu numele, dar clar identificabil ca „prietenul nostru”.
Când omul MSS îl întreabă pe belgian în ce media poate plasa propaganda pro-chineză, acesta menționează revista „Zuerst!”, același mediu în care Krah a fost intervievat despre China. Redactorul-șef al „revistei germane de știri”, de dreapta, era la acea vreme Manuel Ochsenreiter, un reporter angajat al extremei drepte și diseminator al propagandei rusești, inclusiv în calitate de „analist” pentru postul de televiziune controlat de Rusia, Russia Today.
Ochsenreiter a lucrat pentru deputatul AfD Markus Frohnmaier, pe care sursele rusești l-au descris ca fiind „absolut sub control”, în calitate de consilier și, uneori, chiar de angajat în biroul său parlamentar. De asemenea, el a colaborat îndeaproape cu un polonez care a fost acuzat de spionaj pentru Rusia și China de către autoritățile de acolo cu ani în urmă, lucru pe care l-a negat. Angajatul MSS Woo ar fi fost și el implicat la vremea respectivă. Polonezul spune astăzi că nu-și amintește numele său.
Alt agent de influență
Se pare că Ochsenreiter a acționat ca intermediar pentru oamenii AfD din ambele țări, Rusia și China. Printre altele, el ar fi jucat un rol activ în perioada premergătoare interpelării minore a lui Stefan Keuter, după cum au confirmat persone din serviciile de informaţii pentru Der Spiegel. Ochsenreiter ar fi primit câteva mii de euro din China pentru realizarea cu succes a acestui proiect.
Se pare că Ochsenreiter nu era în contact doar cu agentul MSS Woo, ci îl cunoștea și pe contactul belgian al acestuia, Frank Creyelman. Ochsenreiter însuși nu mai poate fi interogat în legătură cu nimic din toate acestea. A murit la Moscova pe 18 august 2021, la vârsta de 45 de ani, se presupune că din cauza unui atac de cord.
Woo și Creyelman erau și ei îngrijorați de moartea subită a valorosului om de legătură de la acea vreme. „Vești proaste. Prietenul nostru a murit în urma unui atac de cord”, a scris Woo pe 20 august 2021. Belgianul i-a răspuns că a auzit despre asta. „Foarte trist, era o persoană drăguță”. Potrivit agentului chinez, tocmai discutaseră să îi invite împreună pe Ochsenreiter și Creyelman în China. Planul era să se întoarcă în stațiunea de plajă din Sanya, destinație de vacanță de pe insula Hainan.
A reieșit clar că China este mereu în căutare de noi surse. Iar Creyelman ar trebui să ajute și la recrutarea de noi forțe. „Ideea mea este de a stabili o persoană țintă și apoi ne gândim împreună la modul în care o putem atrage în cooperarea noastră”, a scris Woo. Există două categorii de ținte pentru o astfel de abordare: „1. poziție bună, nu este optim pentru noi, 2. poziție inferioară, obedientă”.
Extrema dreaptă din Belgia
Creyelman aduce apoi în joc alți doi deputați Vlaams Belang din parlamentul belgian. Iar mai târziu apare un nume exploziv din punct de vedere politic. „Îți ceream să recrutezi surse precum Martin Selmayr”, a scris Woo în octombrie 2022.
Selmayr a deținut poziții puternice în cadrul conducerii UE: ani de zile, germanul a fost șeful de cabinet al vicepreședintelui UE de atunci, Viviane Reding, apoi șeful de cabinet al președintelui Comisiei Europene de atunci, Jean-Claude Juncker. El a ocupat pentru scurt timp chiar și funcția de secretar general. O sursă în această poziție influentă ar fi un jackpot din punctul de vedere al serviciilor de informații. Și un scandal din punctul de vedere al Bruxelles-ului.
Creyelman răspunde: „Martin a fost o lovitură norocoasă”. Asta lasă loc de interpretări. Vrea să spună belgianul că Selmayr a fost sifonat sau chiar recrutat și, prin urmare, a fost o „lovitură norocoasă”? Sau a fost o încercare de recrutare care a eșuat? Acest lucru nu reiese clar din discuție.
În afară de această declarație, nu există nimic care să sugereze că Selmayr a fost recrutat de chinezi. Creyelman continuă să scrie în chat că este „foarte dificil să faci rost de astfel de persoane de rang înalt”. Nu poți spune pur și simplu: „Iată câțiva chinezi care vor să te întâlnească”, ai nevoie de o legendă credibilă, cum ar fi o conferință.
„Conversații dubioase între persoane dubioase”
Selmayr conduce în prezent reprezentanța Comisiei Europene la Viena. Întrebat dacă a avut vreodată contacte cu Creyelman sau Woo, acesta a răspuns: „Nu, niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc”. Același lucru este valabil și pentru contactele cu reprezentanți ai serviciilor secrete chineze sau cu intermediarii acestora. El nu are nicio explicație cu privire la motivul pentru care un agent chinez i-a menţionat numele în acest context. „Nu cred că este treaba mea să explic conversații dubioase între persoane dubioase”.
Există multe elemente care sugerează că relatarea lui Selmayr este exactă. El este considerat drept forța motrice din spatele unei schimbări în strategia UE care nu a plăcut deloc Beijingului. Începând din primăvara anului 2019, Comisia Europeană a etichetat oficial China drept „rival sistemic” – o expresie care, de atunci, s-a regăsit și în strategia privind China a guvernului german. Mai multe surse confirmă faptul că Selmayr a fost arhitectul acestei schimbări spectaculoase.
Chiar dacă Creyelman nu a reușit să îndeplinească toate solicitările celor care îl comandă, din punctul de vedere al lui Woo, el a fost un ajutor valoros și, probabil, este și astăzi. „Sunteți singurul nostru prieten din Belgia”, l-a flatat chinezul.
Cât de eficient a fost omul spionajului din China
Politicianul de extremă-dreapta și-a făcut treaba de-a lungul anilor, reușind chiar să lanseze cu succes ancheta dorită pe linia modelului AfD prin intermediul fratelui său. În iulie 2022, Steven Creyelman a adresat o întrebare scrisă guvernului în parlamentul belgian. În aceasta, el s-a concentrat pe situația din Germania și a întrebat, printre altele, despre numărul de cereri de azil din Hong Kong. În mare măsură, aceasta a fost foarte asemănătoare cu întrebarea minoră depusă de AfD cu un an înainte.
Politicianul AfD Keuter, care a fost responsabil pentru ancheta AfD, a declarat că nu avea cunoștință despre o persoană pe nume Daniel Woo. Întrebările privitoare la Hong Kong făceau parte din munca sa de politician și nu a primit niciun ban pentru ele. Cu toate acestea, el recunoaște că l-a cunoscut pe Manuel Ochsenreiter, care este activ în numele Rusiei și al Chinei. Keuter explică paralelele izbitoare cu ancheta belgiană după cum urmează: AfD este bine conectată în rețea cu Vlaams Belang. „În mod evident, conservatorii europeni par să fie preocupați de aceleași probleme”, spune el.
Locuri în care alții nu îndrăznesc să meargă
Cu toate acestea, interpelarea din 2021 nu a fost prima ciudată, referitoare la Hong Kong. În urma vizitei activistului Wong la Berlin și a interviurilor sale, Keuter a întrebat guvernul german dacă presa germană susține insurgența de acolo și dacă este posibil ca un reporter de la „Bild” să manifeste atât de mult interes față de acest subiect în numele serviciilor de informații germane. Când a fost întrebat cine sau ce l-a inspirat să facă această anchetă, omul AfD a răspuns că l-a întâlnit pe Wong din întâmplare la aeroport.
Lidera grupului parlamentar AfD, Alice Weidel, a declarat că nu are cunoștință de nicio interpelare minoră despre China care să fi fost inițiată de Ochsenreiter sau de alte persoane. Ea a exclus plățile în bani către grupul parlamentar.
Frank și Steven Creyelman nu au răspuns la solicitările repetate, nici Daniel Woo și nici ambasada din Berlin. Reprezentanța chineză la Bruxelles și Ministerul chinez de Externe au declarat doar că „nu dețin informațiile despre care vorbiți”.
Frank Creyelman și-a anunțat recent intenția de a se retrage din politica belgiană activă. El a lăsat să se înțeleagă într-un interviu că în viitor caută o scenă mai mare: „Oricine mă cunoaște sau mă urmărește puțin știe că sunt din ce în ce mai interesat de chestiuni geopolitice și de politica internațională”. Întotdeauna s-a aventurat în locuri, a spus el, unde alții nu îndrăzneau să meargă.
Articol Der Spiegel de Maik Baumgärtner, Christoph Giesen, Roman Höfner, Martin Knobbe, Ann-Katrin Müller, Marcel Rosenbach, Christoph Schult, Fidelius Schmid și Wolf Wiedmann-Schmidt