Concluzia Comunității de Informații a SUA privind Rusia, susținută de un raport al Senatului american

Marți, 21.04.2020, pe pagina https://www.intelligence.senate.gov, a fost publicat un raport de 158 de pagini (volumul 4), realizat de Comisia pentru Serviciile de Informații a Senatului american, privind evaluarea comunității de informații asupra măsurilor active și implicarea Rusiei în campania alegerilor din 2016 din SUA.

Având la bază procese de culegere de informații și analize solide, documentul a indicat ingerința Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, în sprijinul campaniei lui Donald Trump, în defavoarea lui Hillary Clinton.

“Nu există, cu siguranţă, niciun motiv să ne îndoim că succesul din 2016 al ruşilor îi conduce să încerce din nou în 2020, şi nu trebuie să fim găsiţi nepregătiţi”, a declarat senatorul democrat Mark Warner, vicepreşedintele comisiei.

Potrivit acestuia, evaluarea serviciilor “a identificat în mod corect că ruşii s-au amestecat în alegerile din 2016 pentru a-i dăuna secretarului de stat Clinton şi a ajuta candidatura lui Donald Trump” .

Comisia pentru Serviciile de Informaţii a Senatului examinează de mai mulţi ani întregul efort depus de Moscova în timpul procesului electoral din 2016.

Precedentele sale rapoarte (1 – 67 de pagini, 2 – 85 de pagini, 3 – 54 de pagini) s-au referit la modul în care Kremlinul a atacat infrastructura electorală americană, la folosirea de către Moscova a platformelor de social media pentru a produce confuzie şi furie în rândul alegătorilor americani, precum şi la răspunsul dat de Statele Unite la aceste eforturi. Volumul final, al cincilea, se va referi la concluziile de contrainformaţii.

Raportul poate fi consultat aici: intelligence.senate.gov

Sursa foto: intelligence.senate.gov

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *