Gruparea teroristă ISIS-K ar putea avea în şase luni capacitatea să atace SUA (oficial al Pentagonului)

Gruparea Statul Islamic din Afganistan (ISIS-K), responsabilă de atacul sinucigaș de la aeroportul din Kabul în ultimele zile ale retragerii americane, va avea în circa şase luni capacitatea de a ataca Statele Unite, estimează comunitatea de informaţii din SUA, potrivit unui responsabil de rang înalt al Pentagonului.

Colin Kahl, subsecretar pentru politica de apărare, a spus că încă nu este clar şi mai trebuie evaluat dacă talibanii, care sunt inamici ai Statului Islamic, sunt capabili să combată cu succes această grupare, denumită ISIS-Khorasan sau Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K).

„Comunitatea de informaţii evaluează în prezent dacă atât ISIS-K, cât şi Al-Qaeda au intenţia de a conduce operaţiuni externe, inclusiv împotriva SUA, dar niciuna dintre ele nu are la ora actuală capabilitatea de a o face. Am putea vedea ISIS-K obţinând această capabilitate într-un termen undeva între 6 şi 12 luni”, a indicat oficialul citat de Reuters, potrivit Agerpres.

În cazul Al-Qaeda, acest termen ar putea fi de „un an sau doi”, a mai menționat oficialul.

Grupare constituită din transfugi talibani în provincia Khorasan, ISIS-K este considerată chiar mai radicală decât talibanii care au luat puterea în Afganistan pe 15 august şi se află în conflict cu aceştia.

“Khorasan” denumește o regiune istorică ce acoperă părți din Afganistanul și Pakistanul de azi. Inițial, ISIS-K a inclus Afganistanul și Pakistanul, dar în 2019 gruparea Stat Islamic a creat o aripă separată pentru “provincia Pakistan”.

Gruparea este mult mai dură decât gruparea talibanilor, cu care se află în conflict deschis. ISIS-K îi consideră pe militanții talibani “apostați” (care își reneagă credința), uciderea acestora fiind acceptată în interpretarea pe care o dau ei legii islamice.

Sursa: digi24.ro

Sursa foto: digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *