Din rațiuni de securitate națională, SUA nu vor mai exporta echipamente de apărare sensibile către Hong Kong
Departamentul de Stat american a anunţat, la 29 iunie a.c., încetarea exporturilor de echipamente de apărare sensibile către Hong Kong, în semn de protest faţă de creşterea controlului autorităţilor de la Beijing asupra acestui teritoriu autonom, transmite AFP, citată de Agerpres.
“Nu mai putem face diferenţa între exportul acestui (tip de) material către Hong Kong şi restul Chinei”, a afirmat într-un comunicat secretarul de stat american Mike Pompeo.
Şeful diplomaţiei americane a invocat “securitatea naţională americană”, explicând că nu doreşte “să îşi asume riscul ca acest (armament) să cadă în mâinile” armatei de la Beijing “al cărei obiectiv principal este menţinerea dictaturii Partidului Comunist Chinez prin toate mijloacele necesare”.
Această decizie se referă la armamentul şi echipamentele americane de apărare care, pentru a fi exportate, au nevoie de acordul Departamentului de Stat şi care nu trebuie să facă obiectul unei opoziţii din partea Congresului
Totodată, executivul american va lua măsuri pentru a impune Chinei, în ceea ce priveşte Hong Kong-ul, aceleaşi restricţii privind tehnologiile americane de apărarea sau cu dublă utilizare, civilă şi militară.
Mai multe informații, aici: agerpres.com