Directorul Mossad , la Washington, pentru discuții despre programul nuclear iranian

Premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, îl va trimite la Washington pe directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, Yossi Cohen, pentru a prezenta Administraţiei Joseph Biden solicitările Guvernului israelian privind o nouă versiune a Acordului nuclear iranian.

Yossi Cohen se va deplasa în februarie în Statele Unite, fiind primul oficial israelian de rang înalt care se va întâlni cu preşedintele Joseph Biden. De asemenea, Yossi Cohen va avea o întrevedere cu directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), afirmă surse guvernamentale israeliene citate de postul tv Channel 12 şi de cotidianul Times of Israel, potrivit Mediafax.

Guvernul israelian a anunţat sâmbătă seară că Meir Ben-Shabbat, consilierul premierului privind Siguranţa Naţională, a discutat prin telefon cu Jake Sullivan, consilier prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională. “Au stabilit că discute curând multe subiecte din agendă, inclusiv problema iraniană, probleme regionale şi avansarea Acordurilor Abraham”, a transmis Biroul premierului israelian.

Yossi Cohen, directorul Mossad, urmează să prezinte Administraţiei Joseph Biden toate informaţiile colectate de Israel privind avansarea programului nuclear iranian. Israelul va cere modificarea radicală a Acordului nuclear semnat de Iran cu marile puteri, prin includerea unor condiţii stricte, care să garanteze că Teheranul nu va putea fabrica arme nucleare.

Joseph Biden a semnalat că Statele Unite se vor alătura din nou Acordului nuclear iranian dacă Administraţia de la Teheran revine la respectarea strictă a tratatului. “Dar vom folosi acest acord ca platformă a aliaţilor şi partenerilor noştri pentru a cere un acord mai puternic şi pe o durată mai lungă, pentru a include şi alte probleme, mai ales cele referitoare la programul balistic şi la activităţile destabilizatoare al Iranului. Ţinând cont de aceste lucruri, suntem încă departe de obiective”, a explicat Anthony Blinken, desemnat de Joseph Biden pentru funcţia de secretar de Stat.

Iranul a cerut Administraţiei de la Washington să elimine toate sancţiunile instituite de fostul preşedinte Donald Trump după retragerea SUA din Acordul nuclear iranian. În cazul anulării sancţiunilor americane, Iranul intenţionează să revină la respectarea totală a angajamentelor internaţionale.

Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Preşedintele Donald Trump a anunţat în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Sursa: hotnews.ro

Sursa foto: timesofisrael.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *