Fost șef al contrainformațiilor din CIA: condamnarea lui Xu – impact major în modul de derulare al operațiunilor de spionaj chineze de pe teritoriul SUA
Condamnarea recentă a unui ofițer de informații chinez pentru spionaj de către autoritățile din SUA ar putea reprezenta un „moment fundamental” pentru structurile de contrainformații americane, potrivit mai multor foști angajați ai serviciilor de la Washington.
Foști ofițeri americani au discutat cu Shannon Vavra, de la The Daily Beast, despre cazul lui Yanjun Xu, cunoscut și sub numele de Qu Hui sau Zhang Hui. Xu a fost director adjunct al unei divizii din cadrul Ministerului Securității Statului (MSS) – agenția de informații chineză.
Xu a fost arestat de poliția belgiană în aprilie 2018, în timp ce încerca să se întâlnească cu un angajat al General Electric Aviation (filială a GE) pe care ar fi încercat să ăl recruteze la o conferință academică din China, în 2017. Belgienii l-au extrădat pe Xu în SUA, unde a fost acuzat de acte de spionaj economic împotriva GE Aviation. În timpul procesului, care a avut loc la Cincinnati, procurorii au susținut că activitățile de spionaj ale lui Xu făceau parte dintr-un plan mai larg de 10 ani al MSS de a spiona producătorii din industria aviației din întreaga lume.
Extrădarea lui Xu și procesul din SUA au fost evenimente inedite, fiind pentru prima dată când un ofițer de informații chinez a fost judecat pe teritoriul american.
Bill Evanina, fost director al Centrului de Contrainformații și Securitate din SUA, precizează că această condamnare a ofițerului chinez ar putea fi un lucru care să schimbe reguluile jocului în acțiunile de spionaj chineze. Evanina a declarat că acest caz împotriva lui Xu va servi drept „antecedent pentru cazurile viitoare”.
Jim Olson, fost șef al contrainformațiilor din cadrul CIA, a declarat, de asemenea, că extrădarea și condamnarea lui Xu „reprezintă o schimbare uriașă pentru MSS” și va genera un impact major asupra modului în care China își va desfășura operațiunile de spionaj împotriva SUA.
Între timp, China a respins toate acuzațiile împotriva lui Xu. Liu Pengyu, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în Statele Unite, a declarat pentru The Daily Beast că acuzațiile împotriva lui Xu au fost „pure invenții”. El a adăugat că statul chinez cere ca Washingtonul să trateze cazul lui Xu „conform legii și într-un mod corect”, astfel încât drepturile și interesele acestui cetățean chinez să fie asigurate.
Sursa foto: wired.com