Generalul Lloyd Austin, numit în funcția de Secretar al Apărării
Senatul american l-a confirmat, vineri, pe generalul în rezervă Lloyd Austin în funcția de Secretar al Apărării, una dintre primele nominalizări confirmate în cabinetul președintelui Biden, relatează The Guardian.
Lloyd Austin este prima persoană de culoare care ocupă funcția de șef al Pentagonului, aceasta fiind o nouă nominalizare istorică pentru guvernul Statelor Unite.
Austin a fost confirmat ca Secretar al Apărării cu un vot bipartizan de 93 de voturi pentru și 2 împotriva – doar doi senatori republicani au votat împotrivă – Mike Lee și Josh Hawley, cel din urmă fiind un cunoscut susținător înfocat al fostului președinte Trump și unul dintre senatorii care au formulat contestații la validarea rezultatelor alegerilor din 6 ianuarie.
Austin a scris, ulterior, pe Twitter că „este o onoare și un privilegiu” să conducă departamentul Apărării și că este mândru să fie primul afro-american în această funcție.
Austin este al doilea membru al administrației Biden care este confirmat în funcție, după Avril Haines, confirmată miercuri ca șefă a serviciilor naționale de informații, prima femeie care ocupă această funcție.
În vârstă de 67 de ani, Lloyd Austin a condus Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) în perioada 2013-2016, după care a trecut în retragere. Ca șef al CENTCOM, generalul Austin a supervizat operațiunile din Orientul Mijlociu în perioada în care aflat în plină ascensiune, organizația Stat Islamic începuse să atace orașe în Irak, ceea ce a dus la o intervenție militară americană. Ca vicepreședinte, Biden avea această zonă de responsabilitate și a lucrat îndeaproape cu generalul Austin.
Sursa: digi24.ro
Sursa foto: timesofisrael.com