SIS Moldova, un nou succes operațional
Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, angajații Poliției de Frontieră în comun cu Procuratura Anticorupție, cât și în conlucrare cu organele de resort din România, au desființat un grup criminal organizat transfrontalier specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, constituit din 15 persoane.
Membrii grupării aveau roluri bine determinate, iar pentru a pune în aplicare activitatea infracțională aceștia operau în comun cu o altă grupare care prelua marfa, transbordată prin contrabandă.
Pe parcursul a șase luni a fost cercetată activitatea infracțională a grupării criminale. Perioadă în care s-a documentat cinci livrări controlate a țigărilor peste segmentul „verde” al frontierei de stat. În acest sens, fiind acumulate probe relevante și desfășurate rețineri în flagrant.
Totodată, a fost stabilit că persoanele documentate au întreprins acțiuni de corupere a angajaților Poliției de Frontieră, ca ultimii să le asigure trecerea ilegală a frontierei de stat prin zona „verde” (alte locuri decât cele prevăzute pentru traversarea frontierei). Polițiștii de frontieră erau remunerați cu sume între 4.000-7.000 euro, pentru organizarea fiecărei treceri clandestine.
În cadrul operațiunii, de către echipa de documentare au fost desfășurate 12 percheziții în mai multe localități din regiunea de nord a Republicii Moldova, fiind reținute patru persoane.
Figuranții sunt cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani. În fapt, persoanele procurau și depozitau marfa în apropierea frontierei ca ulterior să o transporte ilegal peste frontiera de stat.
Sursa:sis.md