Testarea coronavirus și calibrarea Mossad
În plină epidemie de coronavirus, Israelul se confruntă cu deficiențe grave în ceea ce privește procurarea de echipamente medicale necesare pentru a lupta împotriva focarului, lăsând mână liberă reprezentanțelor sale diplomatice și chiar serviciilor intern și extern de informații să se lupte pentru a intra în posesia lor, fie că e vorba de echipamente medicale de protecție sau kit-uri de testare.
Apel la acțiune
Premierul Benjamin Netanyahu a mobilizat serviciile israeliene de informații în lupta coronavirus, solicitându-le, într-o intervenție publică de săptămâna trrecută, să ajute în lupta împotriva răspândirii virsusului.
Așa că, pe lângă cele impuse de fișa postului, agenţilor secreți israelieni li s-a adăugat misiunea de a încerca să cumpere kit-uri de testare din alte ţări (dacă vorbim de Mossad, serviciul extern de informații) şi să folosească dispozitivele de urmărire folosite până acum în lupta împotriva terorismului pentru a crea o hartă cât mai exactă a ratei de infectare în ţară (în caz că facem referire la Shin Bet, serviciul intern de informații).
Astfel a solicitat ajutorul Mossadului, în speranța că serviciul de informații poate folosi rețeaua de contacte secrete din întreaga lume pentru a găsi materiale medicale relevante.
Mossad a trecut la fapte
Nici nu s-a realizat bine operațiunea de achiziționare de către serviciul extern israelian, Mossad, că presa locală a și făcut publică aducerea în țară a 100.000 de teste, în noaptea de 18 spre 19 martie a.c.
Prima publicație care a făcut referire la subiect a fost portalul israelian de știri ynet.co.il, care anunța, la data de 19.03.2020, că serviciul extern de informații din Israel, Mossad, în contextul misiunii atribuite de localizare de kituri de testare a coronavirusului disponibile la nivel mondial, a dus în țară, în noaptea de 18 spre 19 martie, nu mai puțin de 100.000 de teste.
Un fapt aparent fără importanță este constituit de faptul că site-ul Ynet este deținut de cotidianul israelian Yediot Ahronoth. Este binecunoscut că, în 2017, Netanyahu a înregistrat conversații avute cu președintele și redactorul-șef al Yediot Ahronoth, Arnon Mozes, în care Mozes îi propunea o înțelegere prin care premierul israelian ar fi avut parte de o acoperire publică favorabilă în cotidian, în schimbul introducerii unei legislații dezavantajoase pentru principalul său competitor, Israel Hayom. Acest scandal a dus la deschiderea de către procuratură a „Cazului 2000”, o investigație de corupție avându-i pe Netanyahu și Mozes drept principali suspecți.
Fără a indica sursa informației, publicația în cauză a mai titrat că, în următoarele zile, se aşteaptă să se mai obţină “câteva milioane” de kituri de acest tip, a căror provenienţă nu a fost dezvăluită, pentru a ajunge la suma de 4 milioane, Israelul, având o populaţie de aproximativ 9 milioane de persoane: „Implicată în acțiune, Armata israeliană a format începând din dimineața zilei de 19 martie, 100 de echipe medicale care vor realiza testele de coronavirus la domiciliile a mii de persoane. Săptămâna aceasta, vor fi create alte 50 de echipe, urmând ca alte 50 să testeze personalul din bazele militare. În plus, Ministerul Apărării va avea misiunea de a cumpăra şi a aduce în ţară echipamente medicale necesare pentru a face faţă bolii”.
Informația a fost rapid sesizată de sursa locală “World Israel News”, care a pus accent pe faptul că aceste kit-uri au fost aduse din două state, nenominalizate, cu care Israelul nu are legături diplomatice.
Posibil că agenția de intelligence a vrut să informeze reporterii cu privire la realizarea operațiunii, însă titlurile știrilor s-au dovedit a fi mai puțin dorite decât, probabil, se spera.
La scurt timp după apariția acestor date, directorul general adjunct al Ministerului Sănătății din Israel, prof. Itamar Grotto, a oferit un interviu postalului Ynet, joia trecută, preluat de agenția de știri „Haaretz”, în care a specificat că primirea acelor kit-uri din partea Mossad nu corespunde necesităților.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (nenominalizat) de la Ierusalim a confirmat pentru “Jerusalem Post” că testelor le lipseşte un lichid patentat în care trebuie scufundate beţişoarele de testare înainte de a fi efectuat screening-ul. Fără acest lichid, testul nu poate fi făcut, astfel că cele 100.000 de teste cumpărate de Mossad sunt inutile.
Purtătorul de cuvânt a mai adăugat că Benjamin Netanyahu “își folosește acum conexiunile din întreaga lume” pentru a încerca să obțină acest lichid până vineri, 27 martie a.c.
Oficialul a precizat că „în prezent, cea mai mare deficiență din Israel este constituită de teste pentru colectarea eșantioanelor. Echipamentele aduse de Mossad nu sunt accesorii și eprubete, ci echipamente pentru o altă fază în testarea pentru depsitarea corona (ultima fază). Prin urmare, echipamentul pe care l-au adus este mai puțin relevant”.
În contrapartidă, reprezentanții Mossad au precizat: „Vom stabili, împreună cu Minsiterul Sănătății, care sunt nevoile specifice ale instituției”.
Incomplet e mai bun decât deloc
Ulterior, directorul general al Ministerului Sănătății a revenit cu o nouă declarație în care a subliniat valoarea și utilitatea kit-urilor primite din partea Mossad, menționând că respectivele echipamentele medicale sunt necesare și esențiale pentru efectuarea testelor. Ba mai mult, și-a exprimat recunoștința față de serviciul extern de informații și directorul său.
În completarea misiunii Mossad, un rol extrem de important va reveni serviciului intern de informații al Israelului, Shin Bet. Potrivit www.timesofisrael.com, Procuratura generală a acceptat propunerea guvernului în exercițiu condus de Benjamin Netanyahu în privința folosirii tehnologiei serviciilor de informații pentru a supraveghea persoanele bolnave de coronavirus în Israel.
Procurorul general Avijai Mandelblit a aprobat în data de 15.03.2020, folosirea acestor metode de către poliție și sub supravegherea Ministerului Justiției, ce vor permite urmărirea telefoanelor mobile pentru a supraveghea deplasările celor infectați, însă a precizat că măsura va avea limite în ceea ce privește durata și felul în care sunt folosite informațiile colectate.
Un purtător de cuvânt al Shin Bet a declarat: „După ce am primit solicitări din partea prim-ministrului și al Ministerului Sănătății, toate autoritățile pertinente studiază posibilitatea utilizării capacităților tehnologice ale Serviciului General de Securitate în cadrul efortului național de a împiedica extinderea epidemiei de coronavirus”.
Astfel, rămâne de văzut cum se vor completa cele două servicii de spionaj ale Israelului în lupta împotriva coronavirus și cum acțiunile acestora vor răspunde aștepărilor factorilor de decizie și, de ce nu, populației.
Sursa foto: www.middleeastmonitor.com/