Cât de sigure sunt aplicațiile momentului?

Într-o analiză publicată la 15 aprilie a.c, Deutsche Welle a punctat câteva idei despre utilizarea serviciilor de mesagerie în contextul coronavirus sub umbrela unor riscuri de securitate a datelor.

O scurtă interpretare a materialului și câteva adăugiri prezentăm mai jos:

Nu reprezintă o noutate faptul că serviciile de mesagerie folosite din ce în ce mai mult în contextul actualei epidemii de coronavirus. Lucrurile sunt un pic diferite, de data aceasta, deoarece natura sensibilă a informațiilor transmise, inclusiv de către persoanele care lucrează de acasă, a stârnit interesul hackerilor. Compromisul pare să fie un melanj între a putea să-și desfășoare totuși activitatea profesională și asumarea unor posibile riscuri cu privire la securitatea procedelului. Nici serviciile secrete nu sunt scutite de riscuri, dacă ne gândim că și acestea folosesc, în mai mică sau mai mare măsură, același tip de instrumente.

Cu toate că WhatsApp este considerată aplicația momentului, pare să nu prezinte o siguranță atât de mare, dacă facem referire la securitatea datelor. Nu e de mirare că Uniunea Europeană a îndrumat proprii angajați să se orienteze către Signal.

Mai mult de-atât, în pofida ridicării în slăvi a criptării de tipul end-to-end a WhatsApp, care ar trebui, cel puțin la nivel teoretic, să permită doar expeditorului și destinatarului unor mesaje să vizualizeze conținutul mesajelor, firma israeliană de tehnologie NSO Group a dezvoltat programe ce permiteau sustragerea de date confidențiale din aplicație. Victimă sigură a acestui proces a fost chiar CEO-ul CEO-ul Amazon, Jeff Bezos, al cărui cont WhatsApp a fost victima hackerilor acum 2 ani.

De ce Signal? În comparație cu WhatsApp, Signal este dezvoltat de către experți în cybersecurity. Mai mult, este o aplicație de instant messaging pentru mobil, care îți protejează viața privată și care are codul sursă liber. E bazată pe un protocol de criptare puternic și nu permite niciunei companii monitorizarea conversațiilor. De ce este mai sigur Signal? Pentru că are un protocol de criptare avansat, atât pentru mesaje text, cât și pentru voce; nu stochează metadate despre comportamentul tău; iar codul open source permite analizarea aplicației de către oricine dorește.

Nu în ultimul rând, demn de menționat este și avertismentul lansat de FBI, direcția din Boston, privind Zoom, care a îndrumat utilizatorii să nu facă întâlniri publice sau să schimbe linkuri prin intermediul aplicației, după ce au fost raportate cazuri de „Zoombombing”, în care necunoscuți au intrat în clase ale unor școli. De asemenea, Tesla a interzis angajaților să mai folosească aplicația Zoom printr-un memo.

Similar, despre riscurile de securitate a datelor deținute de Zoom și Viber, puteți obține mai multe date de aici: dw.com

Sursa foto: visualhunt.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *