STS devine ”prestator de servicii de încredere calificate pentru instituţiile şi autorităţile publice centrale”
Senatorii au adoptat marţi, 28.04.2020, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 39/2020 pentru completarea Legii nr. 455/2011 privind semnătura electronică, care are ca obiect de reglementare completarea, cu un nou articol, a Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, prin care se preconizează ca STS să devină prestator de servicii de încredere calificate pentru instituţiile şi autorităţile publice centrale.
„Luând în considerare nevoia de respectare strictă a regulilor de distanţare socială şi de creare a condiţiilor tehnice necesare pentru lucrul de la distanţă, în condiţii de izolare sau carantină, devine necesară semnarea cu semnătură electronică a documentelor emanate în cadrul raporturilor juridice derulate în şi între instituţii şi autorităţi publice în vedere conducerii, coordonării şi intervenţiei în acţiunile de prevenire, limitare şi înlăturare a efectelor generate de situaţiile de urgenţă, pe de o parte, şi în vederea continuităţii relaţionării normale între acestea, pe de altă parte”, se arată în nota de fundamentare.
„Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitate de organ central de specialitate în domeniul telecomunicaţiilor speciale, poate asigura continuitatea serviciilor de încredere atât în condiţiile stării de normalitate şi mai ales pe perioada unor eventuale cazuri care fac excepţie de la starea de normalitate (exced stării de normalitate), spre deosebire de persoane juridice de drept privat, care au ca obiect de activitate şi desfăşoară activităţi în domeniile tehnologiei informaţiei sau serviciilor informaţionale a căror activitate poate fi afectată de întreruperi ale activităţii în cazuri de forţă majoră şi/sau de eventuale decizii ale organelor de conducere competente”, se mai spune în nota de fundamentare.
Proiectul, iniţiat de Guvern, va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.