Femeia-spion din MI6: „Esența activității Serviciului Secret era încrederea, nu trădarea”

Mereu curiozitatea ne va fi stârnită de femeile care activează în zona de intelligence, mai ales, când aceasta este o lume a bărbaților, ca multe alte domenii. Ce este cunoscut este faptul că agenții de sex feminin sunt învăluiți de discreție și mister (sau, cel puțin așa ar trebui). Trăsături precum inteligență, intuiție, capacitate de disimulare și viclenie pot fi, deopotrivă, întâlnite și la bărbați, de ce nu. Cu toate acestea, încercarea de a le găsi la o femeie din lumea spionajului este dublată de greutățile pe care le întâmpinăm la identificarea lor; pentru că despre prea puține dintre acestea se știe din ce domeniu provin.

Întrebarea care se poate adresa, în mod legitim, este dacă persoanele de sex feminin ar putea fi capabile să plaseze spionajul nu doar dincolo de legile altora, ci și de așa-zisele tradiționale precepte morale?

Când îi ceri cuiva să acționeze împotriva legii, poate fi chiar amoral, furnizând secrete, adesea și, în același timp, îi mai ceri să își asume și riscuri mari, deseori să-și pună în joc chiar propria viață. Și, în ce scop? Că să trădeze ceva ce trebuie trădat? Multe ţări, în special Marea Britanie, cultivă, de mult timp, arta trădării, dar aceasta are un preţ.

„Am avut de-a face cu moartea unor oameni, e drept”, spunea Daphne Park despre munca ei, după care adăuga enigmatic: „Dar nu pot vorbi despre asta”.

Despre Daphne vom vorbi în articolul de astăzi. Daphne Park, pe numele ei lung Daphne Margaret Sybil Desiree Park, baroness Park of Monmouth, este o faimoasă agent MI6 din anii Războiului Rece.

 Tatăl ei a fost ofițer de intelligence în timpul Primului Război Mondial. După război, a lucrat în Africa, în Tanganyika (în prezent, Tanzania), unde Daphne a crescut într-o casă de chirpici, fără apă și fără curent electric, la o distanță de 15 kilometri de o casă de albi.

La 11 ani, pleacă în Anglia, unde urmează facultatea de ”Limbi moderne”, printre care şi rusa.

Numele lui Daphne Park e legat de ceea ce va intra în istoria serviciilor secrete drept asasinarea lui Patrice Lumumba, legendarul luptător pentru decolonizarea autentică a Congo şi a Africii, petrecut pe 17 ianuarie 1961.

Daphne Park a activat ca şef de staţie MI6, sub acoperire diplomatică, la Moscova (1954-1956), în Congo (1959-1961), Hanoi (1969-1970), Ulan Bator (1972). Decorată de mai multe ori pentru activitatea de agent MI6, a ajuns supervizor în Centrală. Dacă n-ar fi fost misoginismul de la vremea respectivă din MI6, ar fi parvenit până la funcția de director. S-a născut în 1921 şi a murit în 2010, niciodată căsătorită.

Din MI6 s-a retras în 1979.

Acesteia i-a fost consacrat un întreg capitol intitulat ”Un râu plin de crocodili – Crimă în Congo”, într-un volum al lui Gordon Carera (”The Art of Betrayal: Life and Death in the British Secret Service”/ ”Arta trădării: Viaţa şi moartea în Serviciul Secret Britanic”, apărut la Orion în 2011, tradus în limba română, în 2014, sub titlul ”MI6. Adevăruri şocante despre istoria serviciilor secrete britanice”).

Titlul capitolului e inspirat din  stenograma întâlnirii dintre premierul britanic Alec Douglas – Home şi preşedintele american Dwight Eisenhower, pe 19 septembrie 1960. Potrivit documentului,  liderul de la Casa Albă era atât de furios pe Patrice Lumumba, despre care CIA îi spusese că e omul ruşilor (de fapt, neadevărat, ca şi în cazul lui Fidel Castro), că ”şi-a exprimat dorinţa ca Lumumba să cadă într-un râu plin de crocodili”.

Specialistul BBC în Intelligence Gordon Corera a realizat pentru cartea sa un interviu cu Daphne Park, în 2009. Unul dintre  subiectele  abordate a fost cel al  ofiţerilor femei din domeniul Intelligence. În MI6, dar şi în CIA, în KGB, s-a manifestat reticenţă faţă de femei.

 Astfel, în unele pasaje, redate sub forma unui interviu, este abordată o dificultate în cazul ofițerilor-femei când trebuie să recruteze un bărbat sau pur şi simplu când este nevoie să tragă de limbă un bărbat: „Unii bărbaţi dezvăluie mai multe în faţa unei femei spion, dar, în acelaşi timp, femeile-ofiţer din cadrul MI6 trebuie să aibă grijă ca ţinta lor să nu le facă avansuri. Câteodată, era, poate, nevoie ca individul racolat să fie prevenit, ca să nu creadă că atitudinea prietenoasă avea o motivaţie personală, ci profesională”.

”Trebuie să îţi fi dat seama că lucrez pentru MI6, spuneam noi”, îşi amintea femeia ofiţer.

”Iar ei întotdeauna spuneau: Da, sigur”. În unele culturi, faptul că o femeie ia cina cu un bărbat poate trezi suspiciuni, dar nu neapărat legate de spionaj, suspiciunea putând oferi o acoperire utilă.

Poate e de menționat faptul că, din descrierea făcută de Corera, rezultă că Daphne nu era prea atrăgătoare, fapt ce nu ar fi condus către existența riscului ca persoanele de sex masculin să creadă că în spatele intențiilor sale s-ar afla aceea de a-ifal recruta ca informatori ai MI6.

Lui Daphne nu îi plăcea ideea de a recurge la farmecele feminine, considerând faptul că a arătat întotdeauna ca o misionară jovială și grasă a fost un avantaj uriaș pentru cariera sa. De asemenea, aceasta nu a fost niciodată încurajată de Serviciu să se folosească de farmecele sale pentru a obține informații.

De asemenea, era de părere că nu poți controla un agent fără să existe încredere din ambele părți. Pentru ea, esența activității Serviciului Secret era încrederea, nu trădarea.

(va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *