Ministrul de externe german: “Acolo unde sunt necesare clarificări, o discuţie deschisă este cel mai bun lucru”

Ministrul de externe german Heiko Maas a avertizat marţi Rusia împotriva unor noi consecinţe dacă o instanţa germană va decide că statul rus a fost complice la presupusa asasinare comandată a unui cetăţean georgian la Berlin anul trecut, potrivit DPA, citată de Agerpres.


“În cazul în care vor exista astfel de constatări în această decizie, se poate presupune că vom răspunde din nou”, a declarat şeful diplomaţiei germane după o întâlnire cu omologul său rus Serghei Lavrov la Moscova, unde s-a aflat într-o vizită de o zi.

Un georgian de 40 de ani, care trăia în exil în Germania şi care ar fi luptat “în al doilea război ruso-cecen”, a fost ucis în parcul Kleiner Tiergarten din Berlin de către un asasin trimis de serviciile speciale ruse, conform media germane şi ruse.

‘”Acolo unde sunt necesare clarificări, o discuţie deschisă este cel mai bun lucru”, a menţionat Maas într-un comunicat înainte de plecarea sa din Rusia, unde a efectuat prima sa vizită după declanşarea pandemiei de COVID-19.

Heiko Maas a declarat că nu este un secret că relaţiile dintre cele două ţări ‘traversează o perioadă dificilă’, după ce procurorul federal al Germaniei a acuzat guvernul rus de complicitate în crima de anul trecut de la Berlin, o acuzaţie dezminţită de Kremlin.

Mai multe, aici: agerpres.ro

Sursa foto: https://www.mbs.news/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *