“Rusia ar putea interveni”, avertizează DHS și FBI

Associated Press a obținut, la 01 mai a.c., un document emis de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (Department of Homeland Security – DHS) și Biroul Federal de Investigații (FBI), potrivit căruia la începutul acestui an, oficialii americani au fost avertizați că Rusia ar putea interveni în alegerile din SUA din 2020.

Documentul, descris drept „ajutor de referință” și intitulat „Posibile tactici rusești înainte de alegerile din SUA din 2020”, nu nominalizează anumiți candidați sau campanii pe care Rusia le-ar putea susține prin acțiunile sale. Oficialii americani au declarat că Rusia a susținut Trump în 2016 și a întreprins măsuri pentru a-și ajuta campania și pentru a dăuna candidaturii lui Clinton. Oficialii din intelligence  au informat în februarie parlamentarii cu privire la interesele rusești la alegerile din acest an.

Acțiunile statului rus ar include consilierea secretă a candidaților și a personalului care gestionează campaniile. Chiar dacă oficialii nu au observat anterior astfel de acțiuni derulate de Rusia împotriva Statelor Unite, strategii politici care lucrează pentru un magnat de afaceri apropiat de președintele Vladimir Putin au fost implicați în campanii secrete în numeroase țări africane.

Documentul este neclasificat, dar marcat ca „doar pentru uz oficial”/ „For Official Use Only” (FOUO), care este o desemnare a documentului, nu o clasificare. Această denumire este folosită de Departamentul american al Apărării și de o serie de alte agenții federale pentru a identifica informații sau materiale care, deși sunt neclasificate, pot să nu fie adecvate pentru emiterea lor în spațiul public.

Mai multe informații pot fi obșinute aici: pbs.org

Sursa foto: Riccardo Palazzani – Italy on VisualHunt / CC BY-NC-SA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *