Sistemul eCall – apelarea automată de la bord a numărului de urgență 112

Potrivit paginii oficiale a Serviciului de Telecomunicații Speciale, sts.ro, „În cazul producerii unui accident rutier, tehnologia eCall oferă un ajutor rapid și facil pasagerilor autovehiculului. Informații precum coordonatele GPS, numărul de pasageri, numărul de identificare și tipul vehiculului sunt transmise către Serviciul de urgență 112 prin intermediul rețelelor mobile de comunicații. Apelul de tip eCall este un apel de urgenţă efectuat automat către 112, ca urmare a activării unor senzori din maşină la momentul impactului sau manual de către pasagerii autovehiculului. Prin acest apel se transmit automat date prețioase pentru echipajele de intervenție, iar apoi se stabileşte şi o legătură de voce între ocupanţii autovehiculului şi Serviciul de urgență 112”.

eCall este un sistem instalat în vehicule în toate țările UE care efectuează automat un apel gratuit către numărul de urgență 112, în cazul în care vehiculul este implicat într-un accident rutier grav. Sistemul eCall poate fi accesat și manual, prin apăsarea unui buton. Nu contează de unde ați cumpărat mașina sau unde ați înmatriculat-o.

Când este activat, sistemul eCall se conectează la cel mai apropiat centru de intervenție în caz de urgență, cu ajutorul unui telefon și al unei legături de date

Toate modelele noi de autovehicule, aprobate în vederea fabricării după 31 martie 2018, trebuie să includă sistemul eCall bazat pe numărul 112.

HeERO – Harmonized eCall European Pilot este un proiect parţial finanţat de Comisia Europeană prin programul PSP ICT, în care, pe durata a trei ani (ianuarie 2011 – decembrie 2013), nouă state europene au asigurat implementarea, interoperabilitatea şi armonizarea sistemului eCall bazat pe numărul unic european de urgenţă 112.

În cadrul proiectului HeERO, România, reprezentată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a făcut parte dintr-un consorţiu alături de 8 ţări europene care au pregătit infrastructura, testarea serviciului eCall şi diseminarea acestei experienţe cu celelalte ţări membre sau asociate din Uniunea Europeană.

În contextul acestui proiect, STS a pregătit infrastructura pentru preluarea și gestionarea apelurilor de tip eCall, România devenind astfel prima ţară din Europa care utilizează dispozitivele eCall montate pe mașini pentru apelarea automată la numărul unic de urgenţă 112 în cazul producerii unui accident.

Mai multe informații, aici: https://www.sts.ro/, http://www.heero-pilot.eu/ , https://europa.eu/.

Sursa foto: http://www.heero-pilot.eu/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *