Fostul șef operativ al SIE, generalul Silviu Predoiu: „Serviciile au nevoie de competențe corecte pentru a combate amenințările”

Așa cum ne-a obișnuit, într-o postare pe Facebook, fostul șef operativ al unuia dintre serviciile de informații de elită, Serviciul de Informații Externe, a vorbit despre necesitatea elaborării și, mai mult, a acualizării pachetului legilor securității. Generalul a afirmat că este o măsură pe care o anunță ca prioritate la fiecare doi, cel mult trei ani, președinții de CSAT, toți liderii de partide, presa și analiștii din anul 2000 încoace.

”Au trecut 16 ani de când pachetul legilor securității zace în Parlamentul României. 16 ani”.

Mai mult, a accentuat că structurile de informații și cadrele acestora sunt blocate într-o legislație depășită, ineficientă și insuficientă în confruntarea cu amenințările reale ale momentului la adresa securității naționale.

A exemplificat prin faptul că Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României și cele de organizare și funcționare a structurilor naționale de informații (1992 SRI, 1998 SIE), ”sunt nu doar anterioare intrării României în NATO și UE (ceea ce a adus un cu totul alt cadru de acțiune pentru aceste servicii decât cel stipulat în cadrul normativ încă în vigoare) dar sunt și anterioare unor evoluții tehnologice majore (internetul așa cum îl știm astăzi și fără de care cu greu am mai putea trăi nu exista, s-au transferat în mediul virtual majoritatea bazelor de date, au apărut rețelele sociale, sistemele biometrice de control și monitorizare, tehnologia de “big data”, etc.) ce au schimbat radical modul în care activitatea de informații și securitate se desfășoară”.

În rândurile sale, generalul a mai precizat că degeaba sunt arătate cu degetul serviciile secrete, pentru că tocmai ele ar fi cele care au propus mpdernizarea și adaptarea cadrului legislativ, dar toate propunerile acestora s-au lovit de un zid.

”Câți dintre Dvs. știți că, începând cu 2004, Serviciul de Informații Externe a solicitat repetat decidenților trecerea la statutul civil, pentru că aceasta este regula în majoritatea statelor cu democrații consolidate?”, a precizat fostul șef operativ al SIE.

”(…) Cumva în ideea că mai bine să rămână așa cum sunt, cu o legislație blocată în timp și aparent nereformate, dacă nu ne pot ajuta direct măcar să o facă indirect, fiind țapul ispășitor perfect pentru toate păcatele și nerealizările decidenților, într-o societate oricum încă marcată de fantomele securității comuniste. Poate de aceea inclusiv controlul parlamentar este, cu mici excepții de exces de zel generate de câte un abuz real sau imaginar sau de câte o animozitate personală, superficial și de fațadă. Și mereu fără concluzii, fie acestea bune sau rele. Și nu din cauză că ”serviciile ne controlează pe noi”, cum zicea un președinte de comisie, ci din cauză că ceața asupra activității serviciilor folosește, la un moment dat, tuturor partidelor. Pentru că altfel n-ar mai putea fi ”serviciile” de vină.

Unul din principiile ce stau (și) la baza securității naționale în orice stat cu adevărat democratic este cel al supremației legii. Dar dacă legile sunt depășite de realități, confuze și ezitante, atunci exact acest principiu poate submina securitatea națională pe care doresc să o promoveze”.

 Activitatea de informații și securitate, precum și statutul ofițerului de informații trebuie reglementate strict de un cadru legislativ care sa acopere coerent toate aspectele importante pentru acest tip de structuri, de la competențe, coordonare și subordonare, control și până la drepturi și obligații ale lucrătorilor în domeniu.

Și nici luciditatea de a înțelege că o astfel de legislație nu se face împotriva structurilor de informații ci ascultându-le punctul de vedere, astfel încât competențele atribuite să corespundă nivelului amenințărilor cu care se confruntă. Dar aceasta este doar o parte a soluției – la fel de important este ca, dând serviciilor toate competențele și mijloacele de care au nevoie pentru a combate eficient amenințările prezentului, să fie reglementat un sistem de checks and balances, un sistem de control democratic la fel de puternic și de aplicat astfel încât să nu fie posibile abuzuri.

Serviciile au nevoie de competențe corecte pentru a combate amenințările. Serviciile au nevoie de un control democratic real și puternic, pentru că așa se evită abuzurile. Și mai presus de toate, doar așa se poate câștiga încrederea cetățenilor, pentru că securitatea națională nu se face în pofida ci în folosul cetățenilor. Altfel, tot ce ne rămâne este să participăm periodic la mitingurile organizate de partide împotriva unor inamici mai mult sau mai puțin imaginari, doar că fiecare an care va trece ne va găsi mai vulnerabili și mai puțin pregătiți în fața amenințării.

Am scris toată această postare, poate puțin prea lungă pentru standardul rețelelor sociale, pentru că, deși cu o campanie electorală atipică, în care interacțiunea va fi puternic limitată, votul informat este, probabil, mai important ca oricând iar aceasta este una dintre temele pe care eu și noi, PRO ROMÂNIA, ne propunem să o promovăm în viitorul legislativ. Pentru că ne dorim o Românie puternică și o democrație autentică, iar o țară puternică se bazează pe instituții puternice așa cum o democrație autentică se bazează pe separația puterilor și pe un sistem de ”checks and balances” la fel de puternic și funcțional.”

Mai multe informații, aici: facebook.com

Sursa foto: digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *