Nu există răspunsuri ușoare când vine vorba de China

Încă de pe vremea când nimeni nu auzise de COVID-19, în SUA se vorbea, la nivel de experți, pe de o parte, și în rândul opiniei publice, pe de altă parte, despre întărirea convingerilor cu privire la gravitatea amenințării venite din partea Chinei.

Însă calea de urmat implică nu doar descurajarea statului chinez făcând uz de forța militară, ci și consolidarea alianțelor, creionarea unei relații cu Beijingul, bazată pe interese comune, dar și reformarea sistemului american pentru implementarea politicii de securitate națională.

Însuși John E. McLaughlin, un fost director adjunct al CIA în timpul preşedintelui George W. Bush, expert al publicației Cipher Brief, în articolul său Cum să concurezi cu statul chinez, fără să mergi la război, afirmă că, în contextul incertitudinilor legate de viitoarele alegeri prezidențiale din SUA, un lucru este sigur: vom mai auzi de China; mai ales că disputa dintre republicani și democrați nu e de azi, de mâine, ba mai mult, se întinde, dacă se poate spune așa, pe multe decenii în urmă.

Nu trebuie să ne lăsăm păcăliți, însă, vom avea parte de același tipar la nivelul discursului candidaților la alegerile prezidențiale, dar cu un context nou și diferit, mai ales că statul chinez este o amenințare serioasă din punct de vedere al avansului său tehnologic; aceasta se plasează înaintea SUA în domenii precum biologie și inteligență artificială.

Cum era poate de așteptat, preşedintele american Donald Trump a afirmat la finalul lunii aprilie, într-un interviu oferit în exclusivitate Reuters că, în opinia sa ,modul în care China gestionează criza provocată de noul coronavirus este o dovadă că Beijingul ”va face tot posibilul” pentru a-l face să piardă alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. El consideră China vinovată pentru pandemia care a cauzat deja moartea a cel puţin 60.000 de persoane în SUA şi a aruncat economia americană într-o recesiune profundă, afectându-i speranţele în obţinerea unui nou mandat de patru ani la Casa Albă.

,,China va face tot ceea ce poate pentru ca eu să pierd această cursă”, a spus Trump, adăugând că Beijingul vrea ca Joe Biden, contracandidatul său democrat, să câştige scrutinul prezidenţial din această toamnă pentru a se reduce presiunea pusă pe China de actualul lider de la Casa Albă în legătură cu comerţul şi cu alte subiecte.

Este din ce în ce mai clar că epidemia de coronavirus impune o alegere din partea Europei, și, în special, a Germaniei, între SUA și vechiul aliat, China. Potrivit lui Mathias Doepfner, CEO-ul Axel Springer (una dintre cele mai mari companii de publishing din Germania şi Europa), „valorile democrate ale Americii puse în balanţă cu valorile şi căile autoritare ale Chinei fac ca direcţia europenilor să fie clară” (aspecte punctate într-un material publicat în Business Insider, citat de Ziarul Financiar).

Similar, Andreas Kluth, editorialist la Bloomberg, a afirmat că pandemia ajută Europa să vadă faţa cinică a Chinei, care încearcă să profite de criză cu o campanie de propagandă, cenzură şi dezinformare uimitor de lipsită de tact. În consecinţă, China îi pierde pe europeni, cel mai mare trofeu geopolitic din lupta pentru supremaţie mondială contra SUA.

De altfel, mai mulţi analişti spun că pandemia a schimbat modul în care Bruxelles-ul şi marile capitale europene privesc politicile Beijingului, considerat până nu de mult un aliat contra tendinţelor protecţioniste ale lui Trump.

Sursa foto: visualhunt.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *