Secretar general adjunct al NATO: ”Suntem pregătiți ca riscul de natură sanitară să nu se transforme într-unul de securitate”

Într-un interviu oferit în exclusivitate Digi24, la 15 octombrie a.c., despre “Cum se vede din perspectiva NATO pandemia?”, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a accentuat că ne aflăm în fața unei situații dificile, aducând în discuție că o problemă ce ar putea apărea ar fi atacurile de natură hibridă, cele cibernetice.

”Este un moment dificil, din păcate se prelungește. Din păcate cifrele arată că lucrurile sunt mai complexe. Sperăm să putem să descoperi soluții durabile la rezolvarea acestei pandemii”, a apreciat numărul doi în NATO.

Și-a manifestat speranța unei bune contribuții la ajutorul aliaților noștri distribuind materiale sanitare, coordonând transport strategic și logistică.

Întrebat dacă această criză sanitară s-ar putea transforma într-una de securitate, acesta a asigurat prezența unei atitudini vigilente în ceea ce privește criza sanitară, în sine, dar a indicat prezența unei tentații venite din partea unor actori statali și non-statali, existând un evantai de măsuri care trebuie luate pentru descurajarea acestor acțiuni.

A oferit asigurări că nu există niciun fel de risc de această natură la adresa cetățenilor și partenerilor alianței, fiind pregătiți să nu se transforme într-unul de securitate; de asemenea, a denunțat acțiunile de natură hibridă, precum atacurile cibernetice, indicând ca exemplu anunțul făcut acum 24 de ore, de Guvernul norvegian care acuză că Federația Rusă s-a aflat în spatele atacului asupra Parlamentului norvegian.

„Nu avem cum să cerem vreunei națiuni de a nu-și promova interesele. Demascăm acțiuni de natură hibridă, atacuri cibernetice. Este o competiție politică, economică, dar în clipa în care intrăm într-o zonă care implică alt tip de atitudine, trebuie să spunem că sunt inacceptabile acțiunile derulate de Rusia și China”.

Anterior, în luna mai a.c., acesta menționa că “Este foarte important ca o criză sanitară să nu se transforme și într-o criză de securitate”

Sursa: digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *