Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: “#NATO2030 este despre modul în care ne adaptăm la acest nou normal”

În această după-amiază, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat, în cadrul unei dezbateri, un proces de reflecție intitulat “NATO 2030” cu privire la consolidare Alianței în era post-pandemie, ce constituie, în fapt, viziunea privind viitorul Alianței Nord-Atlantice pentru următorul deceniu.

Astfel, în cadrul conversației online organizate de Atlantic Council și The German Marshall Fund of the United States, în cooperare cu Divizia pentru Diplomație Publică a NATO, unul dintre îndemnurile adresate de Jens Stoltenberg aliaților a fost acela că “securitatea se află la baza prosperității”; astfel, în contextul accentuării unor riscuri de securitate generate de epidemia de coronavirus, o alianță trebuie “să rămână puternică din punct de vedere militar, să fie mai unită din perspectivă politică și să își asume o abordare mai cuprinzătoare la nivel global” în fața provocărilor și amenințărilor reprezentate de Rusia, de terorism, de dezinformare și de propagandă și de ascensiunea Chinei.

“Rusia își continuă neîntrerupt activitățile militare neîntrerupt. ISIL și alte grupări teroriste sunt încurajate. Atât actorii de stat, cât și cei de stat promovează dezinformarea și propaganda. Și ascensiunea Chinei schimbă fundamental echilibrul global de putere, încălzește cursa pentru supremația economică și tehnologică, înmulțește amenințările pentru societățile deschise și libertățile individuale și sporește concurența asupra valorilor și modului nostru de viață. NATO 2030 este despre modul în care ne adaptăm la acest nou normal“, a indicat Stoltenberg.

La finalul lunii mai, scriam că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit despre cele mai importante provocări de securitate din această perioadă a pandemiei de coronavirus: “Avem în codul nostru genetic o cultură a acestei adaptări permanente. Conceptul de fragilitate este înlocuit de reziliență. Miniștrii apărării din țările NATO se vor reîntâlni virtual pentru a dezbate lecțiile învățate în perioada pandemiei, trecându-le prin filtrul acestui termen, și anume al rezilienței. Și acesta nu se referă neapărat la partea militară. Campaniile de dezinformare conduc la știrbirea încrederii. Considerăm că este o perioadă în care nu avem voie să scădem vigilența. NATO este cu toate radarele sus. Pentru noi, este foarte important ca o criză sanitară să nu se transforme și într-o criză de securitate. NATO este pregătit să facă față oricărei situații nou-apărute”.

Mai multe informații pot fi consultate aici: nato.int, youtube.com

Sursa foto: nato.int

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *